Actualitatea ambasadei

Comunicat de presă: Vizita la Copenhaga a unei delegații formate din reprezentanți ai administrației centrale

La 28 septembrie 2016, șeful misiunii a avut o întrevedere cu reprezentanți ai administrației centrale din România și Băncii Mondiale, aflați într-o vizită de documentare în țări din spațiul nordic, printre care și Danemarca.

Delegația, formată din funcționari publici și coordonatori ai structurii nou create cu rol în implementarea de politici publice la nivelul Guvernului României, a avut întâlniri cu exponenți din ministerele daneze care operează în domeniu și dețin expertiză la nivel internațional. Cu această ocazie, interlocutorii au avut un schimb de opinii pe marginea implementării strategiilor naționale și a modalităților de optimizare a acestui proces pe termen lung.

Vizitele de documentare în state din Scandinavia au beneficiat de sprijinul Băncii Mondiale, instituție care are un rol împortant în promovarea la nivelul administrației centrale din România a unui standard ridicat în managementul politicilor publice.

   Sursa: Ambasada României, 28 septembrie 2016

În prim plan

Alegeri pentru Președintele României – 2019 – Votul în străinătate

06.09.2019

INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii …

Participarea Ambasadorului României la întâlnirea acționarilor DCH International

11.09.2019

La 10 septembrie 2019, E.S. Alexandru Grădinar, Ambasadorul României în Danemarca și Islanda, a participat, la Fredericia, la întâlnirea…

Participarea E. S. Alexandru Grădinar, ambasadorul României în Danemarca și Islanda, ca vorbitor, la dezbaterea „Securitatea în zona Mării Negre”

05.09.2019

La 4 septembrie a.c., E. S. Alexandru Grădinar, ambasadorul României în Danemarca și Islanda, a participat ca vorbitor, alături de…

Ziua Diversității celebrată la Copenhaga, 24 august 2019

26.08.2019

Pentru al doilea an consecutiv, la invitația Uniunii Sindicale 3F Copenhaga, în data de 24 august 2019, Ambasada României în Regatul…

Anunț privind programul de lucru cu publicul

07.08.2019

Vă informăm că în zilele de joi 15 august 2019 (Adormirea Maicii Domnului)) și vineri 16 august 2019, zile libere prin lege nu se lucrează cu…