România

Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul francez Jean-Yves Le Drian

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 20 noiembrie 2019, în marja reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, o întrevedere bilaterală cu ministrul francez pentru Europa și afaceri externe, Jean-Yves Le Drian.

Cei doi miniștri au trecut în revistă stadiul foarte bun al relației bilaterale, definită de Parteneriatul Strategic bilateral și de afinitățile culturale, lingvistice și istorice reafirmate recent în cadrul Sezonului România-Franța, proiect cultural și de diplomație publică de o anvergură fără precedent în cadrul cooperării româno-franceze.

Bogdan Aurescu a evocat Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic semnată în 2018 de către Președinții Klaus Iohannis si Emmanuel Macron, care a relansat relația bilaterală și a propus finalizarea în perioada următoare a Foii de parcurs în aplicarea acestei Declarații, care să fie pregătită pentru semnare de către premierii celor două țări cu ocazia unei prime întâlniri la acest nivel. Foaia de parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic este menită să stabilească un nivel superior de cooperare bilaterală, europeană și la nivel internațional.

De asemenea, Bogdan Aurescu a propus activarea și reunirea formatului 2+2 (miniștrii de externe și ai apărării) în cadrul Parteneriatului Strategic, propunere primită cu deschidere de omologul francez.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în cadrul discuției, obiectivul prioritar al României de aderare la spațiul Schengen, arătând că România se bazează pe susținerea Franței în acest sens.

Menționând Președinția română a Consiliului Uniunii Europene din prima parte a acestui an și buna cooperare cu Franța pe durata acestui mandat, ministrul Bogdan Aurescu a evocat potențialul de cooperare bilaterală inclusiv la nivelul Uniunii Europene, exprimând interesul pentru un dialog aprofundat pe teme de actualitate ale agendei europene.

Oficialul român a mai abordat și teme precum politica de securitate, propunând ca Franța să examineze posibilitatea unei prezențe militare crescute în sudul flancului estic, în România, în cadrul brigăzii multinaționale.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre impactul declarațiilor recente ale Președintelui Macron privind NATO, ministrul Aurescu arătând că din perspectiva României Alianța nu este în criză, fiind necesară continuarea procesului de adaptare. În același timp, a opinat că un proces de reflecție asupra viitorului NATO în noul context global de securitate poate fi util, acesta putând fi conectat cu o viitoare dezbatere privind un nou concept strategic al Alianței, care să îl înlocuiască pe cel precedent, adoptat în 2010 la summit-ul aliat de la Lisabona.

Noi tarife pentru trimiterea prin poștă a paşaportului electronic pentru cetăţenii români cu reședința în Danemarca

28.01.2020

Vă aducem la cunoștință că PostNord a modificat tarifele pentru expedierea acestora astfel: 90 DKK pentru serviciul “normal…

Unirea Principatelor Române sărbătorită în Danemarca

27.01.2020

Sărbătorită an de an în Danemarca, ziua de 24 ianuarie, marcând Unirea Principatelor Române, rămâne unul dintre simbolurile cele mai…

Mesajul ambasadorului României în Regatul Danemarcei și Islanda cu prilejul aniversării Zilei Principatelor Române 24 ianuarie 2020

24.01.2020

”Istoria românilor ne arată că unirea a fost totdeauna țelul cel mai dorit al lor […] ori de câte ori viitorul a surâs României, fiii ei…

Campanie de informare pentru prevenirea traficului de persoane în Danemarca lansată de Ambasada României la Copenhaga

21.01.2020

Ambasada României la Copenhaga a demarat, în strânsă cooperare cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP România) și …

Program de lucru cu publicul la Secția Consulară în data de 24 ianuarie 2020

21.01.2020

Vă informăm că în ziua de vineri 24 ianuarie 2020 (Ziua Unirii Principatelor Române) zi liberă prin lege nu se lucrează cu publicul. Vă…