Actualitatea ambasadei

Participarea Ambasadorului României la întâlnirea acționarilor DCH International

La 10 septembrie 2019, E.S. Alexandru Grădinar, Ambasadorul României în Danemarca și Islanda, a participat, la Fredericia, la întâlnirea anuală a acționarilor grupului danez DCH International, unul dintre principalii investitori în domeniul industriei creșterii de porci din România (prin filiala din România, Premium Porc Group). Cu această ocazie, ambasadorul român a susținut, în deschiderea evenimentului, o intervenție cu privire la perspectivele economice ale României și evoluțiile din domeniul agricol. A mulțumit grupului danez pentru investițiile deja realizate în România (este al doilea mare producător de carne de porc din România) și a încurajat dezvoltarea acestora.

 

Despre Premium Porc Group

Premium Porc Group România deține o capacitate de producție de peste 600.000 porci/an în 9 ferme proprii, 3 fabrici de nutrețuri combinate, 1800 ha teren arabil și oferă peste 450 locuri de muncă. Ultima investiție, 32,5 milioane euro pentru o fabrică de nutrețuri combinate la Avrig, este cea mai mare făcută de companie până în prezent în România.

În prim plan

Secțiile de votare din Regatul Danemarcei și Islanda pentru alegerile prezidențiale din 8-10 noiembrie 2019

08.10.2019

Ambasada României din Regatul Danemarcei și Islanda anunță organizarea a 12 secții de votare în Danemarca și a unei secții de votare în…

Trimiterea prin poștă a paşaportului electronic pentru cetăţenii români cu reședința în Danemarca

30.09.2019

Începând cu 1 octombrie 2019, cetățenii români rezidenți în Danemarca pot solicita expedierea noului pașaport electronic prin poștă. În…

Alegeri pentru Președintele României – 2019 – Votul în străinătate

06.09.2019

INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii …

Ghidul alegătorului din străinătate

14.10.2019

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Autoritatea Electorală Permanentă au realizat „Ghidul alegătorului …

Vizita Ambasadorului României la Esbjerg

06.10.2019

Ambasadorul României în Danemarca, E.S. Alexandru Grădinar, a efectuat astăzi, 6 octombrie 2019, o vizită la Esbjerg. Programul vizitei a…