Actualitatea ambasadei

Lansarea unei rubrici speciale pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe referitoare la organizarea procesului de vot în străinătate în contextul alegerilor pentru Președintele României din noiembrie 2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate asupra modalităților de exercitare a dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din 10 noiembrie 2019 - http://www.mae.ro/node/49479

În cadrul acestei secțiuni au fost publicate deja informații utile cu privire la opțiunile pe care le au alegătorii din afara țării pentru a vota la alegerile prezidențiale: astfel, pe lângă votul tradițional (exprimat la orice secție de votare), la alegerile pentru Președintele României din 10 noiembrie 2019, cetățenii români aflați în străinătate au posibilitatea să voteze prin corespondență și să solicite înființarea de secții de votare în străinătate.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că atât alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență, cât și cei care doresc să voteze la o secție de votare din străinătate organizată ca urmare a solicitărilor din Registrul electoral, trebuie să se înregistreze on-line pe portalul www.votstrainatate.ro, creat și administrat de Autoritatea Electorală Permanentă. Portalul www.votstrainatate.ro cuprinde două secțiuni: Alegător în străinătate la o secție de votare și Alegător în străinătate prin corespondență.

Formularele de înregistrare vor fi active până în data de 11 septembrie 2019, potrivit prevederilor legale.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul în care optează să voteze și va anexa copia scanată sau fotografia actului de identitate. Menționăm că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități, cu condiția ca statul respectiv să își dea acordul pentru organizarea secției respective.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere în statul respectiv, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate este cuprinsă în Ordinul MAE 500/2016 privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016 (Ordinul MAE nr. 500/2016).

După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. Validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.

Reamintim cetățenilor români cu drept de vot aflați în străinătate că la alegerile prezidențiale din acest an secțiile de votare organizate în afara țării vor fi deschise timp de trei zile: vineri (în intervalul 12:00-21:00), sâmbătă (între orele 7:00 și 21:00) și duminică (de la 7:00 la 21:00).

Cetățenii români cu drept de vot din străinătate pot să voteze la orice secție care va fi organizată în afara țării pe baza unui act de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie.

În prim plan

Alegeri pentru Președintele României – 2019 – Votul în străinătate

07.08.2019

INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii …

Anunț privind programul de lucru cu publicul

07.08.2019

Vă informăm că în zilele de joi 15 august 2019 (Adormirea Maicii Domnului)) și vineri 16 august 2019, zile libere prin lege nu se lucrează cu…

Înregistrare online pentru alegerile prezidențiale 2019

26.07.2019

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că, începând de duminică, 28 iulie 2019, ora 12.00 (ora României), alegătorii români din…

Interviul ambasadorului României în revista Diplomacy

29.06.2019

În numărul de vară al revistei ”Diplomacy Magazine”, supliment al Copenhagen Post, principalul ziar central de limba engleză din Danemarca, a …