Actualitatea ambasadei

#RO2019EU / Sesiune de informare pentru membri ai Comisiei UE a Partidului danez Liberal privind rezultatele Președinției române a Consiliului UE

La 26 iunie 2019, Ambasadorul României la Copenhaga, E.S. Alexandru Gradinar, a primit, la Reședința sa, un grup de membri ai Comisiei UE din cadrul Partidul danez Liberal (Venstre) - filiala Copenhaga și zona extinsă metropolitană. Cu acest prilej, politicienilor danezi li s-au prezentat realizările Președinției române a Consiliului UE, al cărei mandat se încheie la 30 iunie 2019. Astfel, în 6 luni, Președinția română a reușit performanța închiderii a 90 de dosare legislative - un număr dublu față de norma unei Președinții obișnuite. Performanța este remarcabilă nu numai pentru faptul că țara noastră și-a asumat, pentru prima dată, acest exercițiu de diplomație, dar și în contextul deosebit de complex în care acesta s-a desfășurat: Brexit, tranziția către un nou Parlament European și către o nouă Comisie Europeană, etc. Toate aceste dosare sunt semnificative prin impactul direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor Uniunii. Printre domeniile cele mai relevante, pentru care institutiile europene au aplaudat Președinția română, se numără: schimbările climatice, piața unică digitală, afacerile sociale, securitatea internă a UE, Uniunea Energetică, Uniunea Bancară și a Piețelor de Capital.

În prim plan

Secțiile de votare din Regatul Danemarcei și Islanda pentru alegerile prezidențiale din 8-10 noiembrie 2019

08.10.2019

Ambasada României din Regatul Danemarcei și Islanda anunță organizarea a 12 secții de votare în Danemarca și a unei secții de votare în…

Trimiterea prin poștă a paşaportului electronic pentru cetăţenii români cu reședința în Danemarca

30.09.2019

Începând cu 1 octombrie 2019, cetățenii români rezidenți în Danemarca pot solicita expedierea noului pașaport electronic prin poștă. În…

Alegeri pentru Președintele României – 2019 – Votul în străinătate

06.09.2019

INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii …

Ghidul alegătorului din străinătate

14.10.2019

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Autoritatea Electorală Permanentă au realizat „Ghidul alegătorului …

Vizita Ambasadorului României la Esbjerg

06.10.2019

Ambasadorul României în Danemarca, E.S. Alexandru Grădinar, a efectuat astăzi, 6 octombrie 2019, o vizită la Esbjerg. Programul vizitei a…